Bors de peste

 Atunci cand vine vorba despre anumite feluri de mancare, aud inevitabil: “Aceasta mancare se face doar in acest mod!” O astfel de abordare am intalnit-o si atunci cand am vorbit cu un coleg despre ciorba de peste. El imi spunea ca adevarata ciorba de peste trebuie musai sa fie de crap, fiert in apa in care au fiert la randul lor alti pesti, zeama sa fie acrita cu otet…
 Eu va propun un bors de peste in care “actorul principal” este capelinul. Am folosit: ½ kg capelin, icrele pe care le-am gasit in cateva din femelele de capelin, doua cepe, doua rosii, doi ardei grasi, un morcov, un pastarnac, putina telina, foarte putin hrean, leustean, putin ulei si bors din productia proprie. Am fiert cepele, morcovul, pastarnacul si telina. Cand au fost aproape gata am adaugat ardeii taiati marunt si rosiile decojite. Dupa cateva minute am pus in oala si capelinul, pregatit ca in reteta Capelin la tava (eviscerat, dezosat, fara capatana si fara coada). Fierbe extreme de rapid, asa ca dupa vreo doua-trei minute am adaugat icrele, borsul fiert, hreanul, vreo doua linguri de ulei si leusteanul. Si a fost gata!
Sunt convins ca ciorba traditionala de peste este o delicatesa. Pe de alta parte mi-a parut rau ca nu l-am invitat la masa pe colegul meu, atunci cand am facut borsul de capelin. Pentru ca mie mi s-a parut o mancare cu adevarat simpla, gustoasa si sanatoasa.

Prepararea borsului din tarate

   Fac bors in casa de vreo doi ani. Metoda mea este simpla si inspirata din traditia taranului roman din Muntenia. Fac bors la fel cum facea bunica mea si cum au facut poate parintii si bunicii ei.

     De ce fac bors? Am scris in blog ca ar fi grozav pentru sanatatea si aspectul nostru fizic daca doar 5-10% din hrana noastra ar fi alcatuita din cereale. Cred ca in acest procent intra  painea din grau incoltit, painea graham, orezul brun, ceva faina integrala si borsul. Zeama de tarate de grau este bogat mineralizata si revitalizanta si este recomandata ca adjuvant in tratarea tuberculozei, a sinuzitelor si a astmului. Borsul comercializat contine acid citric si nu are un gust prea grozav. Asa ca de ce sa nu-l facem noi? Iata reteta, pentru cei interesati:

Intr-un vas de pamant se pune cam un sfert din volum tarate de grau, plus o mana de malai (de tara, nu grisat!). Fierbem apa si o turnam peste tarate, mestecand cu o lingura de lemn. Lasam sa se raceasca putin si adaugam hustile (eu pun un borcanel de 750 g la un vas de 6 l). Hustile sunt ingredientul fara de care borsul nu devine bors. Eu am facut rost de ele de la o matusa de la tara si pot oferi, la randul meu celor interesati. Vasul trebuie sa stea acoperit la o temperatura constanta, lichidul sa fie caldut, pentru a putea fermenta. Borsul este gata vara dupa 2-3 zile, iarna dureaza cu 1-2 zile mai mult. Eu nu il mai umplu iar, deoarece nu mai iese la fel de acru. Taratele care raman dupa ce trag borsul sunt husti si se pastreaza la frigider, in borcane inchise ermetic.

Fiertura (bors) de sfecla

    Pentru ca tot am vorbit despre fiertura si avem fiecare neputintele noastre, vreau sa va propun ceva simplu, gustos, sanatos si revigorant: borsul de sfecla.

    Sfecla fiarta are indicele glicemic destul de ridicat, in jur de 65, dar nu contine decat 5% glucide pure si foarte putine calorii. Ea mai contine acid folic, potasiu, mangan, fibre alimentare, cupru, fier, fosfor, triptofan, iod, zinc, vitaminele A,B,C. Se pare ca protejeaza ficatul, stabilizeaza tensiunea arteriala si ajuta imunitatea organismului.

    Am folosit 2 sfecle potrivite, 1 ceapa mai mare si doua mai mici, 2 morcovi, 1 patrunjel, 2 cartofi, sare, ulei, frunze de telina, 2 l apa, 1 l bors de casa, facut de mine. Am curatat ceapa si am taiat-o solzisori pe cea mare, iar pe celelalte doua le-am lasat intregi. Morcovul si patrunjelul le-am curatat si le-am dat prin razatoarea cu gauri mari. Sfecla si cartofii le-am curatat si taiat cubulete. ¼ dintr-o sfecla am dat-o prin razatoarea cu gauri mici si am turnat peste ea o cana de apa fiarta. Ceapa, morcovul si patrunjelul le-am calit usor in doua linguri de ulei. Intr-o oala de 4 l am pus apa la fiert si am adaugat sfecla cubulete, si cele doua cepe intregi, apoi, dupa cateva minute cartofii si legumele calite. Am potrivit-o de sare si am lasat-o sa fiarba. Cand legumele au fost gata am adaugat borsul, fiert separat. Dupa 2-3 clocote am mai adaugat sare, am oprit focul si am turnat in oala lichidul rezultat de la sfecla data prin razatoare si acoperita de apa fierbinte. Am mai aruncat in oala cateva frunze de  telina, taiate marunt.

Pentru suflet si trup

   La Antonie, marele vietuitor de pe muntele Kolzim, s-au dus niste frati, si l-au rugat sa le spuna cum sa se linisteasca, cum sa devina mai puternici sufleteste. Le-a zis lor batranul: “-De va va lovi cineva peste un obraz, intoarceti-l si pe celalalt”. Ei au raspuns: “-Nu putem sa facem noi una ca aceasta!”. Batranul le-a zis iar: “-De nu puteti intoarce si celalalt obraz, macar acea lovitura s-o suferiti”. Ei raspunsera:”-Nici aceasta nu putem”. Spuse iar batranul: “-Daca nici aceasta nu puteti, nu dati inapoi ce ati luat”. Si au zis ei: “-Nici macar aceasta nu putem”. Batranul se intoarse spre ucenicul sau: “-Fa-le putina fiertura caci sunt neputinciosi”.

Povestea omului care nu reusea sa-si implineasca visele

A fost odata un barbat care nu reusea sa-si indeplineasca visele asa cum ar dorit. Poate ca visele lui erau nerealiste sau poate ca nu-si dorea suficient si pentru el conta mai mult drumul pana la un tel decat atingerea acestuia…Sau poate ca drumul era cel care-l incurca…De exemplu, din copilarie visase sa devina un mare scriitor. Pe la 9 ani s-a apucat sa citeasca si sa caute un stil, niste indrumari, ceva care sa-l dumireasca ce si cum sa scrie pentru a avea succes. A citit sute de carti, zeci si zeci de autori i-au trecut prin mana, dar asta l-a dezorientat mai mult decat sa-l indrume. Pentru ca uneori ii placea Jules Verne, alteori Dostoieski, uneori il iubea pe Faulkner, alteori pe Fielding, ii placea la fel de mult si Sadoveanu si Eminescu ( da, avea gusturi elevate si cam ciudate pentru varsta lui!). Atunci cand i se parea ca are o idee si se apuca de scris, cand citea ceea ce a scris avea impresia ca a asternut pe hartie doar banalitati si lucruri neautentice. Si asa, scria caiet dupa caiet, citea si arunca.

Un alt obiectiv al sau a fost sa devina un om puternic, calm, cu sange rece, cu umor, spontan si creativ. Prin adolescenta si-a facut un jurnal si acolo isi dadea note pentru fiecare zi, ca sa-si masoare puterea, calmul, simtul umorului, spontaneitatea si hotararea. Dar vazu uimit ca este o “coca” greu de modelat. Emotivitatea, timiditatea, sensibilitatea sa ieseau mereu si mereu la iveala, dandu-i peste cap planul cu omul care si-ar fi dorit sa fie.
Tot in adolescenta, pentru a-si creste increderea in sine s-a apucat de sport. Credea ca actionand asupra fizicului i se va dezvolta si increderea in el insusi, va deveni mai echilibrat, va avea succes la fete, va fi mai puternic si mai rezistent. Nu a fost nici de data aceasta multumit: parca trebuia sa faca din ce in ce mai mult efort, satisfactia era doar de moment, increderea in el insusi era ca un balon de sapun care se spargea la cea mai mica atingere, devenise mai puternic si mai rezistent, dar numai fizic. Intr-o zi, in timp ce-si antrena antebratele, nea Cozma, antrenorul sau, il intreba:”- Ce mai faci?” “-Bine” raspunse el, flexandu-si bratele cu haltera de 50 kg. “Ma gandeam sa ma apuc de alpinism, si fac cateva exercitii pentru asta”. “- Mda” zise antrenorul, “dar nu ti-ar fi mai usor sa te-apuci chiar de alpinism? Si ca sa faci alpinism, cel mai bun antrenament nu ar fi sa urci muntele?”
Epilog. Sfatul asta, cu a face pur si simplu ceea ce vrei sa faci, i-a rasunat mult timp in cap. De cele mai multe ori nu l-a urmat; doar asa facem cu cele mai multe din sfaturile pe care le primim, chiar atunci cand sunt pline de logica si bun-simt.
Oricum, el nu a devenit niciodata alpinist. Nu a avut timp, pentru ca si-a antrenat prea mult antebratele.

Pentru suflet - Cine si de ce te trage in jos?

(Aceasta este o intamplare din tineretea mea).

O echipa de lucratori modernizau o hala a unei fabrici. Una din sarcinile pe care le aveau de indeplinit era sa ridice o cutie cu circuite, pe un suport aflat la o inaltime de vreo cinci metri. Nu aveau pentru aceasta decat o scara de lemn ingusta, pe care nu putea urca decat o persoana. Cutia avea vreo 70 de kilograme si era destul de voluminoasa. Seful echipei se sfatui cu lucratorii. S-au gandit sa o ridice cu funii, dar au renuntat la idee deoarece nu aveau cum sa lege cutia intr-un mod sigur. Au adus apoi inca o scara, dar nici asa nu au putut sa faca mare lucru. Dupa ce au mai discutat un timp, cei cu experienta l-au sfatuit pe sef sa rezolve problema chemand un stivuitor. Din pacate insa, stivuitorul avea sa vina abia a doua zi, ziua respectiva de lucru fiindu-le astfel compromisa. In timp ce se indreptau spre iesire, discutand aprins intre ei si convingandu-se reciproc ca solutia aleasa este cea mai buna, unul din lucratorii mai tineri, care statuse mai retras si nu luase parte la discutii, apuca cutia si incepu sa urce scara cu ea, sprijinind-o ingenios pe treptele scarii si sustinind-o cu capul. Parcurse astfel trei sferturi din distanta, cand fu vazut de colegii sai. Acestia se intoarsera iute, gesticuland si comentand. „Cine te-a pus sa incerci asa ceva, tu nu vezi ca nu se poate asa?” il mustrau ei. Tanarul mai avea de urcat doar o treapta pana sa aseze cutia pe suportul ei. Colegii insa, incepura… sa-l traga spre ei, in incercarea disperata de a-l „ajuta” sa coboare in siguranta, cu cutie cu tot. In cele din urma au reusit sa-l readuca printre ei, teafar si rusinat ca nu ii ascultase. Cutia… avea sa fie ridicata a doua zi, asa cum hotarase, deja, majoritatea. Cu stivuitorul.

MORALA: „Cutia” poate fi „ridicata” in mai multe feluri, si nu neaparat cum decreteaza majoritatea. De cele mai multe ori, cei din jur vor incerca sa te aduca la nivelul lor, mai ales daca acest nivel este destul de jos. Cand vrei sa „ridici o cutie” si ti se pun piedici, intreaba-te: cine si de ce are interes sa te traga in jos?

Capelin la tava

Cand aduc vorba de peste, multi dintre cunoscutii mei imi spun ca ar manca peste, dar ii deranjeaza ca trebuie sa fie atenti la oase. Pentru ca sunt oarecum de acord cu ei, am cautat un tip de peste pe care sa-l pot dezosa inainte, sa fie gustos si bogat in omega 3. Pentru ca somonul este destul de scump, tonul inghetat mi se pare fad iar de macrou sunt satul, am incercat cu capelinul, pe care l-am descoperit a fi un peste ieftin si gustos. Singurul dezavantaj ar fi ca este cam mic, dar efortul de a-l dezosa merita facut, credeti-ma. Despre icrele sale am citit ca sunt considerate delicatesa in Japonia si au mare succes in Canada si Norvegia. Mancarea pe care am facut-o poate fi luata fara probleme la serviciu si poate constitui o gustare sanatoasa si satioasa. Am cumparat 1 kg de capelin, pe care l-am lasat sa se dezghete putin, dar nu de tot. Cu un cutit mic si ascutit i-am taiat capatana si coada, apoi aripioarele (are si pe burta si pe spate), l-am taiat pe burta, i-am scos matele si icrele (am observat ca femelele sunt mult mai mici decat masculii) si i-am desprins cu degetele coloana vertebrala, de la cap spre coada. L-am spalat, l-am uscat, i-am dat cu foarte putin ulei, sare si ardei usturat, l-am asezat intr-o tava tapetata cu hartie, cu pielea in jos si l-am bagat in cuptorul incins dinainte. Dupa 20-30 de minute a fost gata, l-am mancat la serviciu, cu salata de sfecla si castraveti murati, fara paine. A fost surprinzator de gustos, satios si nu am avut nici o clipa senzatia de plictiseala, somnolenta sau frig, pe care o am, uneori, dupa ce mananc ceva “clasic”, de genul mancare cu paine.

1 kg capelin;

putin ulei, sare , condimente;

o sfecla rosie, castraveti murati.

Ce povesti ni se mai spun

Ne dorim sa aratam bine, sa ne simtim bine in pielea noastra, sa avem success, sa fim recunoscuti. Ne dorim o viata implinita si fericita, pe care unii o vor linistita, pasnica, altii plina de neprevazut si de provocari, dupa firea fiecaruia. Nu exista retete facile in edificarea vietii noastre. Este nevoie de efort, perseverenta, viziune, capacitate de a invata din greseli. Se intampla, desigur, ca uneori sa incercam “sa scurtam drumul”. Nu avem timp sau suntem mai comozi. In “intampinarea” comoditatii noastre vin cei interesati in a ne-o intretine si in a ne scoate bani din buzunar. Iata, la intamplare, cateva din “miturile” care ni se propun de cei interesati sau pe care ni le-am insusit din “intelepciunea” populara:

Exista ceaiuri sau alte substante miraculoase, care ne vor ajuta sa slabim, mancand ca si pana acum. De fapt, orice aliment introdus in corp, in afara apei, contine calorii. Sa slabesti este mai simplu decat pare: sa introduci, cand te hranesti, mai putine calorii decat consumi, facand diferite activitati.

Pentru a slabi este suficient sa reducem cat mai mult grasimile animale. O idee mai buna ar fi sa micsorezi cantitatea de carbohidrati, iar grasimile sa devina “combustibilul” principal, care sa ofere cea mai mare parte a caloriilor consumate.

Daca facem miscare, putem manca orice, oricat. Priviti cum arata luptatorii de sumo, ale caror antrenamente sunt destul de dure. Ei mananca galeti intregi de…orez!

Nu merg la psiholog, ca doar nu sunt nebun (din “folclorul” urban). Cred ca a merge, din cand in cand la psiholog, cat si la preot, face parte dintr-un proces minim de “igiena mentala”. Problemele specifice pot fi rezolvate doar de profesionisti, nu te apuci, de exemplu, sa-ti repari singur dantura.

Daca vreau sa slabesc, voi tine o dieta sau voi apela la unul dintre regimurile de slabire garantate. A fi ponderat in toate, a avea un stil de viata sanatos, activ, este o idee mai buna decat a urma o anumita perioada, o anumita dieta.

Dupa o perioada de excese culinare e bine sa cumparam produse pentru detoxifierea organismului. Ca si cum am fi otraviti(??). Bani aruncati pe fereastra, in buzunarul altora.

Medicamente pentru slabit. Sa dai bani pentru ceva, declansand procese periculoase in corpul tau, sau sa economisesti bani reducand gustarile “nevinovate”, asta e intrebarea. Cand vorbesc de gustari “nevinovate” ma refer la pateuri, covrigei, sucuri, biscuiti, cornuri, care contin glucide cu un grad ridicat de procesare.

Putem lucra comod exercitii cat mai putin solicitante, putem folosi aparate, dispozitive gen pernute, electrozi si vom arata bine. Nici un “aparat-minune” nu are cum sa produca asemenea transformari caci nu poate inlocui efortul depus de muschii tai la ridicarea, impingerea, tragerea unui obiect sau a propriului corp. Si nici nu-ti va oferi satisfactia pe care o simti atunci cand ai reusit sa-ti invingi oboseala, extenuarea si sa-ti depasesti limitele.

Unul din motivele pentru care ni se spuneau povesti in copilarie era ca sa pricepem din ele ca exista bine si exista rau. Aceste “povesti” de acum ne spun ca nu este decat bine, frumos, usor. Privind putin in jurul nostru vedem ca nu este deloc asa.