marți, 2 octombrie 2012

Ingredientul-minune pentru o viata sanatoasa



     “Esti ceea ce mananci” spune o butada cu care ne-am obisnuit. Eu cred ca mai adevarat este ca esti cat si cum mananci.
     Zilele trecute ni s-a tot aratat o imagine socanta, cu o doamna care a slabit intr-un an 79 de kilograme. Imaginile erau dizgratioase, cu pielea femeii atarnand in falduri. Si ni se inducea ideea ca doamna in cauza arata mai bine inainte… Si ca acestea ar fi efectele de care nu ni se pomeneste nimic in curele de slabit. Efortul si vointa ei erau ridiculizate de comentariul rautacios al jurnalistilor, care nu vedeau decat piele fluturand si efort zadarnic.  De fapt, daca ai avut peste o suta si ceva de kg (de grasime!) e normal ca pielea sa devina flasca dupa o cura drastica. Doamna in cauza s-a ingrasat mult prea mult si a slabit mult prea repede. Nu stiu daca si miscarea a avut un rol in procesul slabirii, eu inclin sa cred ca nu.
     Cum am putea sa facem ca sa nu ne ingrasam asa de mult? Pentru ca in postarea anterioara am promis cateva idei creative de gatit si miscare, o sa incep cu ceea ce este mai important. Cat, ce si cum mancam, ca sa nu avem surprize? Si mai ales, care este ingredientul-minune de care avem nevoie intr-o dieta echilibrata?
      Cel mai important lucru este sa renuntam la cat mai mult zahar din meniul nostru. Si nu ma refer doar la bauturi racoritoare, pe care ar trebui sa le gustam o data pe luna, sau la lingurita de zahar din cafeaua de dimineata, pe care ar fi bine sa o consumam, indulcita, o data pe saptamana (ati incercat vreodata sa beti cafea fara zahar? daca nu, va invit sa faceti asta de maine si nu veti regreta!) Ma refer si la carbohidratii simpli, care compun o mare parte a dietei omului modern. Paine, paste, faina, orez, cartofi, soia, malai sunt cateva din alimentele de care ar trebui sa ne ferim. De asemenea fructele foarte dulci ar trebui consumate cu moderatie si fara paine! Pentru cei care sunt in “categorie” limitarile nu sunt atat de drastice. Pentru ceilalti, insa…
    Cred ca cel mai potrivit mod de a gati carnea este prin fierbere sau inabusire. Sa nu va temeti ca nu este gustoasa, pentru cei care vor incerca, surpriza va fi de proportii, mai ales daca la sfarsit ii veti adauga mujdei sau hrean razuit.
     Ciorba, borsul sau supa mi se par a fi injectii de sanatate. Mai ales cand sunt folosite vegetale, carne, legume, ciuperci, fructe de mare sau fructe (sunt fan al supei de rosii!).
      Eu cred ca o mancare, cu cat este mai simpla, cu atat este mai sanatoasa. Sunt bune pentru corpul nostru ceapa, rosiile, prazul, vinetele, dovleceii, varza, conopida, si bineinteles carnea slaba sau mai putin slaba. E bine sa nu ne lipseasca salata, spanacul, loboda, stevia, urzicile si ce se mai gaseste prin piata.
      Cred ca iaurtul este mai potrivit decat laptele, painea graham mai sanatoasa decat cea alba. De asemenea, inlocuiesc, atunci cand se poate, fasolea uscata alba cu cea neagra, branza grasa si sarata cu cea dulce si slaba.
      Cartofii au un indice glicemic mai mic atunci cand sunt gatiti la abur. Exista cercetari care au demonstrat ca soia este nociva pentru sanatate, in afara de doua sortimente de tofu fermentat, produse de japonezi. Stau departe de soia si prefer ciupercile.
      Cand vreau sa slabesc mananc doua felii subtiri de paine integrala dimineata si una la pranz. Masa de dimineata are un aport important de proteine (oua, branza, carne, iaurt), carbohidrati simpli si complecsi ( legume, fructe, seminte) si grasimi. Masa de pranz inseamna o supa, un fel doi cu salata si la sfarsit fructe. Si la celelalte gustari evit prajeala, zaharul si faina.
      Cumpar peste oceanic, pe care incerc sa-l filetez. Imi plac mult fructele de mare (chiar daca sunt cam scumpe!). Primavara si la inceputul verii culeg si mananc melci (o sa postez si reteta, chiar daca nu este sezonul lor acum).
      Cand ajung la greutatea mea optima, care la mine inseamna numarul de centimetri peste un metru = numarul de kilograme, imi permit doua-trei saptamani de trisat, care sunt foarte frumoase si gustoase. Gustoase sunt insa si mancarurile pe care le consum cand s-au asezat pe mine mai multe kilograme decat e nevoie. Pentru ca sunt atent cum si ce mananc, sunt atent la gust, la aroma, la textura. Si, bineinteles, la cantitate.
     Ingredientul-minune al unei vieti frumoase este cumpatarea. Nu-i ascultati pe unii dintre cei supraponderali care, incercand parca sa se justifice spun ca o viata are omul… Asa este, dar de ce sa nu ne simtim bine cu adevarat in aceasta scurta perioada care ne-a fost daruita? Mancarea este foarte importanta, dar exista si lucruri mai importante.

Etichete: