Mic ghid de sarbatori

   Probabil ca majoritatea dintre noi ne ingrasam in perioada sarbatorilor, mai ales in zilele frumoase ale Craciunului si ale sfarsitului de an. Este vremea bilanturilor, dar si a meselor copioase, stropite cu fel de fel de bauturi. Firmele la care lucram dau petreceri, prietenii ne invita la petreceri, rudele noastre vor sa ne vada si sa ne hraneasca… Daca refuzam aceste manifestari ale atentiei fata de noi, vom fi considerati mizantropi, neintegrati si antisociali. Daca acceptam frenetic vom fi priviti chioras si catalogati ca lacomi, dezechilibrati, interesati. Calea de mijloc pare cea mai potrivita, dar cum sa o tinem? Pentru unii dintre noi, a pierde putin busola si a face mici excese pentru o perioada scurta, poate fi interesant. Pentru cei mai multi, insa, aceste  derapaje cresc, se fac din mici, mari si lasa semne de durata.

     Calea de mijloc inseamna sa fim cumpatati chiar si atunci cand cei din jurul nostru nu sunt asa. Si asta fara sa aratam moralizatori, s-o facem daca se poate chiar cu modestie. Imi amintesc de o scena, in care un amic imi umplea mult prea repede paharul, pe care aproape ma obliga sa-l dau peste cap. I-am spus atunci ca rezistenta mea la bautura este foarte mica, nici macar nu se putea compara cu rezistenta lui… iar el s-a oprit din “activitatea” lui si m-a privit amuzat, cu condescendenta… sentimente pe care le aveam si eu fata de el.

   

      Sarbatorile sunt pentru mine si sotia mea motive de bucurie sufleteasca, de incercare de a intelege sensurile lor profunde. De asemenea, sunt un prilej potrivit de intalnire cu “ceilalti” semnificativi din viata noastra. Mancarea, bautura si distractia trec mereu in plan secundar.

     Am invatat un lucru foarte logic, ceva de genul “mananci ceea ce cumperi, asadar nu da banii pe prostii”. De exemplu, pentru sarmale cumpar uneori piept de pui si orez integral. Nu cumpar sucuri, bauturi alcoolice, paine alba.

     Atunci cand gatim de sarbatori, sotia mea si cu mine calculam sa ne ajunga mancarea trei-patru zile, asta inseamna ca suntem cumpatati si atunci cand pregatim bucatele.

     Consum foarte putina paine (o felie-doua pe zi). Nu prea mananc nici mamaliga, desi imi place foarte mult. Amestecul de carbohidrati simpli cu grasimi se “aseaza” imediat pe burta (si nu doar acolo).

     Daca nu pot sa ies in aer liber, macar citesc si scriu foarte mult.

     Imi pun in farfurie portii mici si mananc sau beau doar atat cat am in farfurie sau in pahar,

nimic mai mult.

     Incerc sa evit cat se poate dulciurile, dar mai am si scapari. Cred ca este important sa nu ma simt vinovat de cat si ce mananc, pentru a nu cadea pe urma in spirala descurajarii.

    Cred ca mancatul in fata televizorului sau a calculatorului sau cu ceva de citit in fata sunt daunatoare, asadar le evit. Mi se pare ca atunci cand fac si altceva la masa nu simt gustul bucatelor, le mestec superficial si nu prea ma satur.

    In ceea ce priveste ritmul meselor, mai bine mai putin decat mai mult, si mai des decat mai rar. Mesele dese si frugale vor accelera metabolismul si arderile. O colega se mira odata, spunand ca nu intelege de ce este asa de grasa (vreo 80 de kg la 1,65m), de vreme ce ea nu mananca decat odata pe zi (seara pe la ora 8). De fapt, raspunsul il avea chiar in afirmatia pe care o facea, cu privire la cat de rar mananca si ora la care ia masa, o masa copioasa, dupa spusele ei.

    Pe multi ii ajuta tinerea unui jurnal alimentar, in care scriu ce, cat si cum pregatesc si mananca. Cred ca este o idee foarte buna, mai ales daca se pricep sau au pe cineva care ii poate indruma in acest demers. In ceea ce ma priveste, am observat ca atunci cand incerc sa tin lucrurile prea din scurt si la un moment dat le scap (inevitabil!) din maini, imi trebuie foarte mult timp sa le aduc la starea dinainte. Din acest motiv incerc sa fiu mai relaxat, propunandu-mi teluri realiste. Iar atunci cand mai exagerez cu mancatul, cum e de sarbatori, nu fac din asta un capat de tara, chiar daca asta inseamna ca s-au mai depus cateva kg pe ici, pe colo. 

LA MULTI ANI!