Relatia noastra cu mancarea

    Nea Paun  a fost un taran adevarat, cu o viata desprinsa parca dintr-o nuvela. Statura sa era a unei persoane deprinsa cu munca fizica intensa si cu greutatile vietii, era un barbat de inaltime medie, subtire si vanjos. A trait 93 de ani, a avut o viata simpla, a trecut prin perioade de foamete, de razboi, si si-a lucrat pamantul cu ravna si cu devotament. Imi amintesc ca l-am admirat privindu-i rabdarea cu care statea aplecat, cu sapa in mana, lucrand cu dragoste si cu chin pamantul care ii oferea cele necesare traiului.

     Scriu despre el pentru ca am citit zilele trecute un articol ca fasolea uscata ar fi un aliment nesanatos. Ei bine, ingredientul principal in “dieta” lui nea Paun a fost… fasolea. Carnea era o delicatesa, foarte rar pusa pe masa. Ceva porc in lunile de iarna si inceput de primavara si cate o pasare la sfarsit de saptamana, vara si toamna. Faptul ca  a trait atatia ani si a fost activ, consumand mai ales carbohidrati si in special fasole, ma intriga si ma face sa reflectez daca nu cumva ne grabim in a urma fel de fel de diete spectaculoase si ciudate. Poate ca, de fapt, conteaza cat de naturale sunt alimentele pe care le consumam, cum, cand si cat de mult le folosim. Si poate ca este foarte importanta si relatia intima pe care o avem cu ceea ce consumam. Si cu ceea ce suntem. Putem privi mancarea ca pe un dar, ca pe o ofranda. Asta inseamna ca se cuvine sa-i oferim ceva din noi insine. Efort fizic, interes, cunoastere. Pentru ca, in timp, mi se pare ca s-a pierdut legatura intre noi si ceea ce mancam, intre ce primim si ce dam in schimb. Relatia noastra cu mancarea este una impersonala, de suprafata. Asa cum pare a fi si relatia intre noi, oamenii. Poti “cunoaste” zeci, sute de persoane in spatiul virtual sau interactionand “la suprafata” dar cati poti cunoaste cu adevarat, “fata catre fata”? Si, pana la urma, ce disponibilitate de a-l cunoaste pe “celalalt”exista cu adevarat in noi? Si de unde frica aceasta de interactiune reala, de cunoastere in profunzime?

     Traim intr-un ritm trepidant, ne grabim sa consumam pentru a lasa loc de consum, iarasi si iarasi, intr-o cadenta ametitoare… Cantitatea pare a fi mai importanta decat calitatea, viteza mai interesanta decat moderatia, ce primim mai important decat ce dam la schimb.

     La 93 de ani, dupa o viata grea dar linistita, nea Paun s-a asezat pe patul sau cu saltea umpluta cu paie, din camaruta de vara, si i-a spus fiului sau care tocmai venise sa il vada: “Eu pana aici am mers. Mai departe nu mai pot.” S-a stins dupa doua saptamani, in linistea primaverii ce mustea din coardele tunse ale viei din curte.