Pentru suflet - exercitiu de recuperare

Calatorule, cand soarele toamnei tarzii va aprinde cerul sidefiu al amiezii, opreste-te o clipa din drumul tau grabit! Ia-ti timp si priveste bolta necuprinsa, copacii, pasarile, oamenii! Aseaza-te, daca ai unde, si ramai acolo unde esti, gustand din Brumar cu pofta unui copil! Lasa-te mangaiat de razele soarelui, ia-ti din ele lumina, liniste si iubire, respira-le si inchide ochii pentru cateva clipe! Asculta linistea si pacea care se ridica in tine! Deschide apoi ochii si priveste maretia acestei lumi, salbaticia ei neimblanzita ce numai pare a se pleca in fata ta, in fata omului si a ambitiilor lui marginite! Gandeste apoi cat de frumoase sunt toate din jurul tau, cat de bine sunt intocmite, cat de nemarginita este lumea aceasta! Priveste oamenii, trecatorii pe care nu-i cunosti, despre care nu stii nimic! Ei sunt imagini ale tale, sunt asemenea tie, cum ai fost, cum vei fi, cum ai fi putut fi... Aminteste-ti cat de repede zboara timpul si cum parca mai ieri erai copil, privind uimit toate aceste minuni! Copilul acela traieste inca in tine, toate incercarile tale si ale celor din jur de a-l zgorni, de a-l inlocui, de a scapa de el au esuat! Bucura-te, fii fericit de asta! Mergi apoi in ale tale, si poate, de aici inainte te vei apleca mai des si mai temeinic asupra lucrurilor cu adevarat importante! Privindu-le cu ochii aceia fermecati si curati, pe care, din fericire, ii mai ai!